fbpx

Trollerele French Bull de la Mega Image – impresii după o lună de folosire

14070 0
14070 0

Perioada 13 iulie – 21 august este dedicata, la Mega Image, reducerilor la trollerele French Bull, reduceri ce se aplică la puncte adunate în urma cumpărăturilor. Am primit și eu două dintre trollere pentru a le testa și a călătorii cu ele, iar după o lună de folosire intensă, am adunat câteva impresii pe care să le împart cu voi. 

Lunile iunie și iulie mi-au fost foarte pline de plecări, am fost tot pe drumuri și așa cum îmi place mie să spun, casa mea e în troller. Am fost în Rusia, Grecia, Franța și apoi am avut 2 săptămâni prin țară, cu grupuri de turiști, din nou plecată, de data aceasta în Dubai și iar prin țară. Am făcut, desfăcut și refăcut bagaje aproape săptămânal.

De la mijlocul lunii iunie am primit trollerele French Bull – unul mic, standard, de 25x35x57 cm cel care se potrivește în cabina aeronavelor (în funcție de diferite condiții) și unul mediu, pentru cală, de 28×44,5×67 cm. Ambele roșii-portocalii, ambele potrivite pentru ceea ce fac eu și ceea ce am nevoie. Le-am folosit pe ambele în țară, la București și Brașov, iar cel mic a călătorit cu mine în Dubai.

French Bull este o companie fondată în New York în 2002 de către Jackie Shapiro, cu dorința de a aduce eficiență și bună dispoziție în viețile viitorilor clienți. Sloganul firmei este Live Vivid și întreaga identitate și misiune a companiei gravitează în jurul laitmotivului Happy – stare de spirit care se dorește a fi transmisă, dar și numele cățelului French Bulldog al lui Jackie.  Azi vorbim de un brand global, cu o gamă largă de produse și același obiectiv: fericirea, emoțional și funcțional. Iar pe mine clar m-au fericit.

De când locuiesc la hotel, datorită grupurilor de turiști pe care le am și pentru care asistența turistică e permanentă, m-am obișnuit să îmi fac bagajul pentru 2 săptămâni – asta înseamnă organizare cât mai multă, ținută corespunzătoare, gândită în avans și, evident, trollerul potrivit pentru tot ce car cu mine. Cum să fie acesta? Compartimentat cât mai bine, cu o parte în care să îmi pun hainele și care să se închidă prin fermoar de restul spațiului, altfel în bagajul meu se face un talmeș-balmeș. Apoi, curelele elstice din interior sunt și ele importante, pentru a ține cât mai bine ceea ce împachetez acolo, în partea opusă jumătății delimitate cu fermoar: încălțăminte, cosmetice, perie și ondulator de păr și altele. Credeți-mă, după atâția ani, mi-am format un obicei de a face bagajul aproape perfect.

De pe altă parte, atunci când călătoresc cu avionul, încerc să mă limitez la un troller mic de cabină și un rucsac. E important ca și trollerul mic să fie compartimentat: să aibă o parte ce se poate închide cu fermoar, unde să îmi pun hainele, un loc pentru o carte – de obicei, unele trollere vin cu un loc de pus acte, la mijloc, dar și curelele elastice pentru restul lucrurilor pe care vreau să le duc cu mine. La trollerul mic, cel care poate fi dus în cabină, e important să fie cât mai ușor, cu o greutate cât mai mică, astfel poți duce mai multe lucruri personale.  Companiile aeriene au, fiecare în parte, propriile condiții de acceptare a bagajelor de cabină, cu sau fără taxe suplimentare, iar un troller cât mai ușor și mai compact face mai bună organizarea pre-călătorie.

După testarea trollerelor French Bull, mă simt satisfăcută pentru că:

  • sunt făcute din material dur, ABS, sunt rezistente la lovituri, vreme ploioasă și permite lucrurilor din bagaj să se așeze bine înăuntru; tot acest material garantează faptul că trollerul nu se va sparge, ci în caz de impact, se va îndoi
  • carcasa are un design neuniform, care asigură rezistența la zgârieturi
  • au 4 roți, care asigură flexibilitate și mobilitate – se pot trage sau împinge ușor și mâner telescopic
  • volum mare – 40 l, respectiv 70 l
  • compartimentare smart, cu fermoar pentru închiderea unei părți a trollerului, care asigură o protecție a hainelor sau a lucurilor care sunt puse acolo
  • fermoare de foarte bună calitate, atât cel exterior, cel mai important – nu aș vrea să detaliez cum l-am forțat Jși a rezistat foarte bine, cât și cel din interior

66784870_2372315569653843_4682802636670369792_n

M-am descurcat foarte bine cu trollerele, aș zice chiar că sunt printre cele mai bune pe care le-am încercat și folosim până acum, vă recomand să le aveți în vedere și să profitați de oferta pe care o are Mega Image până pe 21 august, în limita stocului disponibil.

In this article


Join the Conversation