fbpx

Locuiesc. Nu (mai) călătoresc.

2713 0
2713 0

De patru ori m-am mutat în ultimii 12 ani. Vorba aia, cu cățel, cu purcel. După București, New York și Valencia, a venit rândul Emiratelor Arabe să îmi fie casă. Cum e? Ce e diferit? De ce îmi place mai mult să locuiesc într-un loc, decât doar să călătoresc? ehh.. e simplu!

Aveam 19 ani și mă mutam la București, cu multe visuri, cu determinarea de a face ceva în viață, de a realiza cât mai mult. Înainte de mutarea efectivă din 2009, am vizitat capitala o singură dată. N-am văzut prea multe atunci, dar am simțit că acolo vreau să fie casa mea. Noua mea casă. Mă mai mutasem o dată, în 2005, din Reghin în Târgu Mureș, să merg la cel mai bun liceu din județ. Și a meritat.

Așadar, aveam 19 ani când m-am mutat departe, la aproape 400 de km, pentru noul capitol al vieții mele. Facultate, job, voluntariat, încă un job și încă o facultate. Au fost ani minunați în care am învățat mult și am muncit și mai mult. Întâi a fost SNSPA și apoi Universitatea Româno-Americană (un an le-am făcut în paralel), dar și jobul de aproape 3 ani în Radio România, cel la Ryanair, iar apoi ghid. O perioadă foarte activă, cu multă (prea multă) energie.

Apoi, în 2012, mi-am îndeplinit un vis: să merg la New York. Și nu doar că am mers acolo, ci am locuit, am muncit, am învățat și, zic eu, a fost momentul meu cel mai puternic de dezvoltare. Am fost singură la mii de km, am fost în situații de criză, dar și cu multe satisfacții, am călătorit mult și apoi, am tot revenit la New York. Mi-am luat licența de ghid, am fost cu grupuri, am locuim în New York și i-am cunoscut multe secrete. Am locuit acolo peste un an cumulat (2012 și 2013 câte 5-6 luni, apoi vizite de câte 3-4 săptămâni)

Apoi, pentru 5 luni, casa mea a fost Valencia (și Gandia) – o bursă Erasmus cu de toate: cursuri, proiecte, învățat pe bune, dar și timp pentru mine. Ca niciodată înainte. Dacă până la 23 de ani am tras să fiu printre primii la învățătură, la examene, la serviciu, în tot ce făceam, câtă vreme am stat în Spania, m-am oprit. M-am plimbat, am văzut filme, am citit, am făcut sport, am făcut plajă și am făcut cunoștință eu cu mine. Am aflat cine sunt, ce vreau, ce îmi place și ce detesc.

Iar cam din 2014 am început să călătoresc și nu să mai locuiesc. M-am mutat din nou în București și am început să cunosc lumea, reîntorcându-mă de fiecare dată acasă: la București. Am fost în multe țări, irelevant numărul lor, căci nu e o competiție. În unele am stat câte o lună, să am timp să le explorez așa cum am simțit. În altele, doar câteva ore, să îmi satisfac curiozități. Cum a fost Las Vegas. Și din fiecare loc, am plecat mai bogată.

2020 mi-a schimbat iar reședința. Acum sunt în Emiratele Arabe Unite, în cel mai frumos dintre cele 7 emirate, Ras al Khaimah, la 80 de km de Dubai. Locuiesc și călătoresc. Călătoresc, dar locuiesc. Am pășit într-un capitol nou, cu plaja la fereastră în fiecare zi, cu sunetul neîncetat al mării, cu relaxarea unui nou început. Învăț, din nou: o nouă limbă, un nou sistem, un loc nou plin de provocări.

Cum e mai bine? Depinde de ceea ce îți dorești tu. Eu mi-am dorit să locuiesc în alte țări, să le văd realitatea, să le învăț obiceiurile. A locui într-o altă țară n-are nicio legătură cu, simplu, a călători acolo. Nu e la fel de strălucitor, nu e la fel de intens, nu e la fel de surprinzător. Nu mergi în fiecare zi în alt muzeu, nici nu iei cina la alt restaurant. Însă înveți, lent, cum e viața altora.

New York a fost mai mult navete lungi din Brooklyn în Manhattan, în metroul plin ochi dimineața la 7:00, când toată lumea merge la serviciu, somnoroși, cu o cafea to go în mână și un telefon în cealaltă, cu șlapi în picioare și stilettos în geantă, decât vizite la muzee. A fost cu oameni plin de griji sau oameni plini de visuri. Cu distracție până noaptea târziu, dormit 2-3 ore și apoi iar de la capăt.

Valencia a fost cu fiesta și siesta, mai presus de orice. Acolo nu mai conta când vine trenul sau că întârzie autobuzul. Conta că e vreme bună, fructele de mare sunt ieftine și, mai ales, delicioase, că vinul era și el pentru toate buzunarele și orice problemă se rezolva cu o plimbare pe plajă. Sigur, sunt multe de povestit, încă uitându-mă în urmă, asta îmi amintesc, în suflet.

Iar despre noul loc pe care îl numesc acasă, încă e devreme să scriu. Însă e bine, mă simt de-a locului. Nu vreau să plec, nu mă gândesc decât că sunt aici, acum. Și mi-e bine.

In this article


Join the Conversation