fbpx

Despre viața de călătoare: echilibru, singurătate, normalitate

1358 0
1358 0

Cum poate fi normală viața cuiva care trăiește într-o permanentă mișcare? Când am timp de mine? Cum am grijă de mine? Cam acestea sunt întrebările pe care le primesc des și pe care, din când în când, mi le adresez și eu mie. Azi le scriu aici, alături de încercarea de a le găsi și răspuns.

În curând se încheie cel de-al doilea sezon de muncă pe vas de croaziera fluvială și, după aproape doi ani, pot spune că am început să înțeleg cum stă treaba. Știu să încerc sa îmi creez un ritm, să am grijă de mine, să îmi înțeleg nevoile și să fiu atentă la a trăi în echilibru. Știu să mă ascult mai bine, știu să fiu mai blândă cu mine. Și tot mai mult știu cine sunt și ce mă face fericită, iar asta mă ajută să creionez un plan care să se potrivească cu ceea ce vreau eu.

Sinceră să fiu, nu știu dacă m-am născut cu dragul de a fi călătoare sau am devenit de la o vârstă precoce, însă cu siguranță, e ceea ce mi se potrivește cel mai bine. Îmi place libertatea pe care mi-o dă ritmul pe care îl are viața mea, îmi place și mă umple de energie. Iar foarte interesant e și faptul că atunci când am ocazia să fac o pauză, să mă opresc, să mă liniștesc, chiar sunt capabilă să fiu aici și acum, să stau pe loc. Iar asta mi se pare că este, de fapt, un echilibru.

Echilibru

Să fiu plecată atât de mult, atât de des nu e ușor. Dar n-aș putea spune că e nici greu, căci dacă mi-ar fi greu cât să nu mai pot duce, atunci m-aș reorienta către altceva. Pentru job, cam din martie și până la mijlocul lui noiembrie, sunt plecată. Un tur, două sau maximum trei (între 3 și 5 săptămâni consecutive) de muncă, urmate de câteva zile sau chiar săptămâni libere, cam așa arată programul meu de muncă, 7-8 luni pe an. Iar în timpul liber, extra sezon adică, călătoresc pe cont propriu acolo unde tânjesc să ajung, buquet list destinations.

Pentru a avea un echilibru, încerc să am grijă de sănătatea mea – vizite periodice la medic, vitamine, sport cât pot, somn cât mai mult. Recent, pur si simplu pentru ca am simțit ca așa ar fi bine, am renunțat la a mai bea alcool, căci prea mă trezeam umflata la fata. Acestea sunt câteva din lucrurile pe care le fac in mod constant.

Mai apoi, de câte ori vreau sa mă deconectez, fie citesc, merg la o plimbare sau iau un tramvai si mă plimb prin oraș – cel mai adesea fac asta in Elveția. Pur si simplu, să simt că aici și acum, e un moment de liniște, de contemplare. ȘI chiar simt diferența. Iar când nu lucrez, îmi place să gătesc, să îmi pregătesc ceva eu mie, căci surprinzător, cel mai dor imi e de mâncarea gătită de mine sau o ciorbă bună făcută de mama. Un pic ironic, ținând cont ca am acces la cele mai fine feluri de mâncare, nu-i așa?

Singurătate

Să știți, noi, călătorii, ne raportam altfel la singurătate. O trăi parcă în altă dimensiune. Sigur că ea există și lase urme profunde, dar ritmul pe care îl avem o sculptează altfel în sufletele noastre.

Atunci când lucrez, timpul trece repede. Sunt foarte concentrată pe a oferi 1000% turiștilor, pentru a fi cât mai bună în jobul meu, pe a livra o super experiență, a crea o amintire de neuitat celor de care trebuie să am grijă și să mă asigur că totul merge perfect, un serviciu la cel mai ridicat standard. Însă atunci când mă prinde din urmă oboseala, când sunt în perioada mai low a lunii și hormoni dansează nestingheriți, când poate cineva se comportă urât cu mine, atunci simt singurătate. Atunci e momentul când nu mă poate îmbrățisa cineva drag, pisica mea nu vine să mi se cuibărească la piept și nici nu pot să adorm în brațele cuiva. Atunci sunt cea mai vulnerabilă.

Am învățat că e absolut normal să simt toate acestea. Și că exacte în acele momente, e bine să îmi amintesc cât de multă lume mă iubește, cât de mult îmi place ceea ce fac, câte persoane inspir prin felul meu de a fi și toate acțiunile pe care le fac. Un ceai cald, somn și tomorrow it’s another day.

Normalitate

Cât de subiectiv e acest concept! Și ce bine că trăiesc într-o perioadă (a se citi epocă) în care eu și doar eu decid ceea ce e normal pentru mine! Și mai bine, cu toate cele întâmplate în ultimii ani, am înțeles că nu contează câtuși de puțin părerea lumii. OK, ok, dar cum e normalitatea mea?

Pai hai să vă spun: a trăi normal înseamnă pentru mine a face ceea ce îmi place de câte ori am ocazia, de regulă între tururi și/sau călătorii:

  • merg cu mama la restaurantul nostru preferat sau încercăm un restaurant nou
  • o prăjitură delicioasă sau o înghețată savuroasă
  • merg la cinema – caut până găsesc filme în engleză, chiar dacă sunt in Germania sau Elveția
  • merg la yoga – am găsit yoga în engleză, în Frankfurt, special pentru expate care încă nu vorbesc germană suficient de bine cât să înțeleagă instrucțiuni și să se mai și relaxeze și concentreze pe respirației corectă
  • merg la operă – trăiască subtitrările in engleză!
  • merg la spectacole de balet, circ sau muzică, fără să fie parte din programul turiștilor, ci doar ceva ce aleg eu pentru mine.

Și trebuie să recunosc că pentru mine, toate cele înșirate mai sus au sens! Sunt parte din viața mea, îmi fac zilele mai frumoase și sunt recunoscătoare pentru fiecare lucru în parte, căci simt că trăiască la intensitate maximă! Și încerc să îmi păstrez inima de copil, doar așa mă pot bucura cu adevărat de fiecare experiență ce vine spre mine. Chiar dacă nu mulți înțeleg felul în care eu trăiesc. Și sincer, nici nu trebuie să înțeleagă.

In this article


Join the Conversation