• A trecut aproape o săptămână de la cel mai tare meci și cea mai wow experiență fotbalistică pentru mine, super meciul de trecut în cărțile de istorie, returul semifinalei UCL dintre Liverpool și Barcelona, iar mie încă nu îmi vine să cred ce experiență am trăit, cât de norocoasă am fost să fiu la așa …   Mai mult

  • De când cu meciul de Champions League la care am fost invitată (video aici), mi-a încolțit în suflet dorința de a avea și mai mult; o experiență și mai mișto: un meci și mai mare. Așa că astrele mi s-au aliniat tare frumos, iar azi, pe 7 mai, voi fi la returul semifinalei Champions League …   Mai mult

  • Să tot fie câțiva ani de când admir pozele prietenilor din lista de Facebook și admir biblioteca impresionantă a Casei de Oaspeți din Cincșor. Trebuie să recunosc că le-am privit cu ușoară invidie, căci din lipsă de timp și fel de fel de motive, nu am reușit să ajung și eu. așa că recent, atunci …   Mai mult

  • În acest weekend am venit la Belgrad, de vineri până luni, din dorința simplă de a vizita orașul și de a mă relaxa, în deja plin sezon turistic pentru mine. Mi-am propus ca în acest an, sau mai bine zis, începând din acest an, să îmi aloc timp și pentru a vizita capitalele țărilor vecine …   Mai mult

  • Nu știu dacă e și cazul vostru, însă eu am avut o dorință de mulți ani încoace: am vrut ca la un moment dat să conduc prin State și când simt că obosesc, să trag la un hotel sau motel ca-n filme și să dorm câteva ore acolo. Iar în 2017 s-a îndeplinit această dorință, …   Mai mult

  • O țară de dimensiuni mici, dar atât de mare prin bogățiile ei, de la cultură, istorie, artă, natură, vinuri, gastronomie și, mai ales, muzica clasică: Austria este o destinație surprinzătoare, o foarte bună idee indiferent de preferințe, în orice perioadă a anului și care are multe de oferit, pentru toate gusturile.    Mai mult

  • Ralu Calatoreste - Despre vacanta in Cuba La Maruta
    1709 0

    Am început anul cu dreptul, la propriu și la figurat, pe plajă, în Cuba. Mi-am petrecut ziua de naștere în Havana, alături de o familie cubaneză minunată, dar și alți prieteni, prieteni ai prietenilor, mama și Mihaela, una dintre cele mai bune companii în călătorii, iar la mijlocul lunii ianuarie i-am povestit despre toate acestea …   Mai mult

  • KENYA
    1132 0

    La începutul săptămânii am văzut știrea atacului terorist din Nairobi, Kenya, care a lăsat în urmă 21 de morți și 28 de răniți, după 19 ore de asediu, la un hotel de lux. Atacatorii au fost militanți somalezi dintr-o grupare islamistă extremistă numită Al-Shabab, iar atacul n-a fost primul de acest gen. Când am citit …   Mai mult

  • Dubai e o destinație aparte și mi-e greu s-o pun într-o categorie de sine stătătoare, prin prisma atâtor motive: e într-o continuă schimbare, e altfel, e plină de contraste. Un lucru e cert: pe mine mă fascinează! Recent m-am întors de acolo, după cea de-a treia mea vizită și cum Happy Tour are o ofertă …   Mai mult

  • Deși în timp ce scriu sunt în Dubai, editarea videoului m-a dus din nou cu gândul și cu sufletul în Thailanda și am retrăit bucuria de a fi petrecut niște zile minunate acolo. Despre una dintre ele vă povestesc pe scurt azi, ca să las imaginile să vorbească mai pe larg. Am petrecut o zi …   Mai mult