fbpx
Raluca Muresan Constanța Muzeul de Istorie

Constanța: destinație de city break?

390 0
390 0

Am vizitat Constanța de două ori în acest an, deși nu aș fi pus-o cap de listă la începutul anului, dacă mi-aș fi făcut un plan pentru 2024. Însă s-a întâmplat așa și chiar a fost o surpriză plăcută, cu toate că nu este încă totul perfect în orașul plin de istorie de la malul mării.

De când am început să fiu ghid de turism, cu mulți ani în urmă, Constanța era orașul în care ghidam de câteva ori pe an, atunci când marile vapoare acostau în port. Între timp, acelea nu mai vin, iar vapoarele fluviale de pasageri rar ajung până în Portul Constanța, doar atunci când nivelul Dunării este ridicat și aleg să traverseze canalul. Trebuie să recunosc că mi-a fost drag să vin cu turiștii și să le prezint orașul.

Însă anul acesta, n-am mai fost ghid, ci turistă eu însămi, atunci când la început de primăvară am avut musafiri din Canada și am inclus și o oprire în Constanța, pe drumul spre Delta Dunării, iar mai apoi la mijlocul lunii iulie, când mi-am oferit câteva zile la mare, între două croaziere grele lucrate pe Rin. Și tocmai pentru că am tot căutat idei de ceea ce aș putea face în Constanța, mai ales că voiam să mă țin departe de aglomerația și agitația din stațiuni. Și, zic eu, mi-a ieșit chiar bine, căci m-am simțit tare bine și abia aștept să mai revin.

Am avut cazare la Rezident Tomis Marina, un concept foarte mișto de apartamente în regim hotelier – Rezident, cu 5 locații în total, 3 la mare: Tomis Marina, Corbu și Eforie Nord, una în București și una în Predeal. Am fost foarte mulțumită, mai ales că priveliștea din camera era către mare.

Însă mai mult decât atât, aș vrea să vă dau și câteva idei despre ceea ce se poate face în Constanța, într-o vizită de câteva zile (ba îndrăznesc să spun “într-un city break”), din experiențele deja încercate sau despre care am căutat, la rândul meu, informatii:

  • Tur ghidat al orașului – tocmai pentru că am mai avut-o ghid pe Diana Slav și în trecut, ea a fost prima opțiune atunci când am făcut planul pentru vizitatorii mei canadieni, dar și în escapada la mare alături de o amică, căci mi-am dori să le placă orașul, deși la prima vedere este, pe alocuri un haos. Poate farmecul e chiar acel haos! Iar Diana a făcut o treabă excelentă, făcându-ne să îndrăgim pentru orașului, cu toate gropile și șantiere lui.
  • Degustare de vin – tot cu Diana se poate rezerva o degustare de vinuri dobrogene sau chiar din mai multe regiunii ale țării și/sau din străinătate.
  • Vizitarea Moscheii Carol I – sau Marii Moschei, cea mai mare clădire a cultului islamic din țară. Urcarea până sus, în minaretă se face parcurgând 140 de trepte și odată ajuns sus, priveliștea asupra orașului este de-a dreptul superbă. Moscheea a fost construită în anul 1910, din ordinul regelui Carol I, motiv pentru care îi poartă numele și este prima clădire cu diverse elemente de beton armat din țară, iar stilul arhitectural este egipteano-bizantin.
  • Vizitarea bisericii grecești – tot din turul făcut alături de Diana, am aflat despre biserica ortodoxă de rit grecesc, o bijuterie de loc. Vă recomand din suflet să faceți o plimbare până acolo, când ajungeți în Constanța, este un loc special, emoționant, mai ales prin poveștile pe care le-a adunat de-a lungul timpului.
  • Muzee – dacă vă plac muzeele, e de trecut pe listă Muzeul de Artă Populară, situat la intrarea în centrul vechi și se afla într-o clădire superbă de stil neo-românesc. Mie, una, îmi place foarte mult! Apoi muzeele de artă, de sculptură, muzeul de marină merită și ele o vizită. Lunea și marțea muzeele sunt închise!
  • Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului SEAS – eveniment ce are loc în perioada 10 Iulie – 8 Septembrie în acest an adună teatre din toată țara și are spectacole pentru toate vârstele, concerte ale Corului Național Madrigal și multe altele. Multe dintre spectacole se joacă sold out!
  • Pentru cei cărora le place explorarea, se poate organiza alături de Diana un tur cu scutere la Cetătiile din Dobrogea sau un treasure hunt, mai ales dacă e vorba de un grup de prieteni care călătoresc împreună!
  • Cramele din Dobrogea și tururi tematice pot fi o idee de personalizare, pe care tot Diana o poate pune la punct sau despre care să vă consultați cu ea.
  • O vizită la patiserii nu trebuie ratată! Deși nu le-am bifat pe amândouă, Moft și Nuruk ar fi cele mai cele! Eu m-am oprit doar la Nuruk!
  • Cel mai bun local grecesc din oraș cere o vizită și el: Souvlaki Bar!
  • Iar peste drum de Rezident sunt restaurantele care rămân deschise pe tot parcursul anului: Bacaro Port (de departe preferatul meu), Reyna, Camarote și On Plonge.

Sper să vă fie de folos recomandările și să ajungeți pe la Constanța!

In this article


Join the Conversation