fbpx

Cea mai frumoasă clădire din lume – Muzeul Viitorului Dubai

4349 0
4349 0

Exact acum 2 luni se deschidea, cu surle și trâmbițe, Muzeul viitorului – Museum of the Future – în Dubai, considerată una dintre cele mai frumoase clădiri din lume. Am fost acolo la câteva săptămâni după deschidere, că nu voiam s-o ratez înainte de a mă muta și am câteva detalii de dat mai departe, pe care merită să le știți înainte de a vă face o rezervare pentru a-l vizita. 

Construcția clădirii a început de mulți ani, țin minte că atunci când am fost în 2018 și am fost cazată la Emirates Towers, chiar lângă, o admiram din cameră. Forma este cu totul ieșită din comun, mărimea și culoarea o scot în evidență. Te uimește și îți trezește curiozitatea de a afla mai multe.

Partea cea mai interesantă este dată de versurile care se regăsesc pe exterior, un poem de trei versuri scris de Șeicul Mohammed bin Rashid al Maktoum, conducătorul Dubaiului și Prim ministrul țării; un poem dedicat viitorului și viziunii de a-l crea. Traducerea îmi aparține: 

“Nu vom trăi o sută de ani, dar putem crea ceva care să dăinuie sute de ani. 


Viitorul aparține celor care și-l pot imagina, îl pot crea și construi, viitorul nu așteaptă, viitorul poate fi creat și construit azi. 


Secretul reînnoirii vieții, dezvoltării civilizației și al progresului umanității are un singur cuvânt: Inovație” 

Și cam despre asta este și muzeul: inovație, tehnologie, imaginarea viitorului, dezvoltarea umană și protejarea planetei. 

Pentru a-l vizita, e nevoie de rezervarea cu ceva vreme în avans, căci cererea este foarte mare. Se face rezervare, se plătește in avans, biletul costa 145 dirhams. Este posibilă achiziționarea unui bilet la intrare, însă șansele sunt foarte mici să mai fie ceva disponibil. Personal, am avut rezervare făcută cu două săptămâni înainte, am mers cu o prietenă și am putut cumpăra încă un bilet la Recepție. Însă nu garantez că veți putea face la fel, deci nu forțați norocul. 

Important de menționat: cu rezervare biletului puteți intra în parcarea muzeului, dacă sunteți cu mașina. 

Muzeul este împărțit în trei categorii, patru nivele, cu expoziții permanente separate: viața și “teleportarea” în 2071, folosind tehnologia avansată și resursele spațiului cosmic, Amazon si provocările de protejare a mediului înconjurător și Wellness, sănătate, spiritualitate și mindfullness in viitor. Mai sunt și spații de joace pentru copii și de relaxare pentru adulti, alături de o expoziție a invențiilor și inovațiilor reale care ne “așteaptă”. Da, e cu cipuri implantate.

Vizita a fost una plăcută, este o activitate interesante pentru familie, însă din punctul meu de vedere, toată zarva creată este puțin supraestimată. Dacă vreți cea mai sinceră părere, nu aș pune Muzeul Viitorului pe lista scurtă de must see în Dubai, o poză cu superba clădire la exterior e de ajuns. 

In this article


Join the Conversation