Bursa Erasmus a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au intamplat. Sau pe care le-am facut sa mi se intample. A trecut deja un an de cand ma pregateam sa plec si sa incep o experienta noua, intr-un sistem de invatamant nou, oras nou, tara si cultura noi. A fost minunat!
Motivul pentru care scriu acum si repostez ceea ce scrisesem in 1 iunie 2013 este faptul ca am avut multi studenti care, in urma citirii postarii de pe blogul meu vechi, m-au cautat pe Facebook sa imi ceara pareri, sfaturi si sa imi spune ca i-a ajutat scrierea mea. Sper sa ajute pe cat mai multi sau sa fie un prim pas catre niste raspunsuri pe care le cauta, inainte de a aplica la Eramus.
*text repost at din 1 iunie 2013
Mi-am facut un mic plan pentru zilele urmatoare, cum saptamana ce incepe luni este ultima a semestrului universitar si s-au aglomerat teste, examene, proiecte etc, asa cum mi se intampla de 4 ani incoace si abia atunci am realizat ca mai am fix o luna in care ma mai pot bucura de statutul “Erasmus student”. Va intrebati daca sunt trista? Nu! Nu sunt.
Aceste 4 luni au trecut relativ repede, dar greu. Greu pentru ca, in ciuda incantarii si bucuriei pe care le-am manifestat inainte de a venit aici, ba chiar cu aproape un an inainte de inceperea bursei, viata mi s-a schimbat de cand am primit acceptul (in martie 2012) si pana am venit in Spania, in ianuarie 2013. Inca o data, vorba “Ai grija ce-ti doresti, caci ti se poate intampla” mi s-a dovedit foarte adevarata.
A fost o experienta in care mi-am testat, ca am vrut, ca n-am vrut, limitele si puterile. Nu am avut momentele rele, grave, nicidecum, ci doar grele. Dar acelea vor conta cel mai putin peste cateva luni, cand voi poate in alt colt de lume si voi privi in urma, cu zambetul pe buze.
Au fost multe experiente noi, surprinzatoare, frumoase, cu oameni si mai frumosi si care mi-au devenit apropiati. Ma rog, doar cativa :).
Ca sa fac o lista a lucurilor care imi vor ramane in minte si in suflet, dupa ce imi voi lua ramas-bun de la Gandia, Valencia si Spania, cred ca trebuie sa ma vorbesc intai despre sistemul de invatamant foarte diferit, practic, punctual si mult mai “student orientated”. Va marturisesc ca inca nu am reusit sa le vorbesc cu “tu” profesorilor mei, desi este un lucru foarte firesc aici.
La cateva saptamani dupa ce am ajuns aici, am decis sa ma mut mai aproape de Universitate. Initial stateam in Valencia, chiar in centru, intr-un apartament superb, intr-o cladire veche, insa cele aproape 90 de minute cu trenul si autobuzul de doua ori pe zi nu erau cele mai placute, asa ca m-am mutat in Gandia, la 60 de km sud, pe Costa Blanca a Spaniei, in ceea ce numesc spanioli “orasul capitala a turismului”, un fel de Mamaia noastra. Ba mai mult, m-am mutat in districtul Platja (=plaja), unde este una dintre ramurile Universitatii Politehnica din Valecia. Mai precis, la nici 2 minute de plaja si de Marea Mediterana.
Veti gandi ca este putin deplasat sa pui Universitatea in asemenea loc, si eu am gandit asta la inceput. Insa nu e deloc asa, specializarile care sunt studiate aici sunt Turism, Studii de Mediu si Multimedia, asadar, ce loc mai bun sa inveti despre gestiune turistica, asa cum e cazul meu, daca nu chiar in capitala turismului spaniol?
Am venit aici impreuna cu o colega de la Romano-Americana, am mai intalnit inca o romanca de la Universitate, venita tot cu Erasmus, locuiesc cu trei italience si cam tot timpul sunt inconjurata de toate natiile 
de nemti, francezi, polonezi, itanlieni, sud-americani, americani etc. Am atins un nivel foarte inalt de span-gleza
Cel mai important, dincolo de studii, petreceri, vizite, muzee si altele, este faptul ca am avut mult mult timp pentru mine. Prea mult, as zice eu. Am recuperat anii de studentie pe care i-am sacrificat in Bucuresti pentru joburi in cateva luni aici: am citit mult, m-am plimbat, am facut jogging, am inceput si ajuns la zi cu cateva seriale, am vazut multe filme si am fost la sala like never before: adeseori de 2 ori pe zi.
A mai ramas o luna care va trece mai repede din cauza sesiunii, a zilelor insorite si pierdute pe plaja la bronzat si balacit, a facutului de bagaje si a despartirilor facute in mod organizat, cu tapas, cerveza, sangria si paella. Despartiti de niste oameni care ti-au fost o semi-familie cateva luni, cu care ai impartit mancare, bautura, muzica, voie buna sau suparari, emotii sau temeri si cu care nu stii daca te vei mai intalni in viitor.
Sunt fericita ca mi-am dus visul pana la capat (aproape), ca n-am renuntat la o dorinta atat de mare, care mi-a aparut in gand si in inima si care n-a mai vrut sa se dea batuta, desi circumstantele s-au schimbat si nu mai erau tocmai favorabile in totalitate. Sunt mandra ca am mai facut inca ceva pentru mine!
Gracias, España! Te quiero mucho!
Join the Conversation