fbpx
coffee bali

Dimineți în Bali

991 0
991 0

Mă simt de-a dreptul binecuvântată că pot să trăiesc deplin frumusețea unei dimineți, în zumzet de insecte necunoscute, câte un cântec de cocoș vestind începutul zilei, miros de lemn ars și chemări la rugăciune. Am venit în Bali la sfârșitul lunii februarie, se fac imediat trei săptămâni și mă simt cea mai norocoasă. În fiecare zi, cea mai norocoasă.

Mă uitam pe data ultimului articol publicat aici și văd că a trecut aproape un an. Aprilie 2022. Și mă mai uit și la data zilei de azi, 16 martie și mă închin. Spun mulțumesc în gând și în suflet.

Viața mea s-a schimbat la 180 grade exact acum un an, când am plecat din Emiratele Arabe Unite, cu cinci trolete, un motan și o inima frântă. Însă am plecat și cu o forță interioară pe care n-o mai simțisem niciodată: aceea de a muta munții, doar să îmi fie mie bine. Iar privind retrospectiv, simt anul care a trecut exact ca o renaștere din cenușă. Sau din nisip 🙂

A fost un an greu, un an cu multe încercări, un an cu multă muncă, multe călătorii și unul cu multă atenție către mine. Să îmi fie mie bine. Și mi-a fost. Și îmi este.

Am venit în Bali pentru a-mi oferi timp să stau eu cu mine, să am în jurul meu paradisul, să mă odihnesc, relaxez, să mă bucur de vremea bună și peisajele nepământene. Nu să mă regăsesc. Căci știu cine sunt. Acum știu cine sunt, după un an de re-auto-cunoaștere. Și e tare bine în pielea mea.

Am ales Bali pentru energia fantastică a locului – am mai fost aici în 2016 și știam că va fi o alegere bună. Bali este singura insulă cu majoritate hindusă din Indonezia, însă aici trăiesc în armonie și pace și musulmani, și creștini și sunt bineveniți turiști din toată lumea. Aici, lumea îți zâmbește de la prima intersectare a privirii și se bucură să te vadă. Pentru aceste lucruri mici am venit.

Vizite la locurile de neratat, plimbări, temple, parcuri, ore petrecute pe plajă, scufundări, explorări. Le-am făcut aproape pe toate. Însă le-am făcut în ritmul meu. Iar ritmul acesta este cel care îmi ghidează diminețile atât de sublime.

Întâi, cam pe la 5 și ceva, moscheea din apropierea casei unde locuiesc anunța prima rugăciune a noii zile. În prima săptămână, de cum începea mueziunul cântecul, mă trezeam și eu, dar m-ai apoi m-am obișnuit cu melodia dinaintea zorilor și n-am mai tresărit. I-au luat locul cocoșii, a căror glas hotărât mă face să zâmbesc negreșit. Mă trimite înapoi în copilărie. Așa că în jur de 6:15 – 6:30, mă ridic și merg pe terasă, în fața casei.

Toată casa are un design minimalist, dar cu influențe locale și detalii hinduse. Ba chiar am și un mic altar hindus pe care îl admir uneori și, recunosc, mai fac o cruce și îmi spun în gând “Doamne, Îți mulțumesc!” și deși stiu că aparent nu au nicio treabă una cu alta, undeva la nivel superior, se face traducerea potrivită.

O cafea balineză cu lapte de ovăz și scorțișoară și blândețea dimineții. Încă e liniște și doar insectele necunoscute zumzăie melodios, mai un claxon din stradă, mai un lătrat de cățel vigilent. Apoi începe rugăciunea hindusă, cu percuție și ceva muzică pe care încă n-am deslușit-o, dar de care mă bucur. Și eu, cu mine, în gândurile mele. Câteodată doar eu, fără gânduri, pur și simplu prezentă aici și acum. Atât.

Mulțumesc!

In this article


Join the Conversation