• Am avut un an foarte plin și mai ales ultimele săptămâni au fost un adevărat carusel, cu muncă, planificarea anului viitor, călătorii și, pe de altă parte, provocări în viața personală care parcă nu mai conteneau. Încă un lucru am știu cert: am un loc preferat unde vreau să fiu de Crăciun!    Mai mult

  • Deși în timp ce scriu sunt în Dubai, editarea videoului m-a dus din nou cu gândul și cu sufletul în Thailanda și am retrăit bucuria de a fi petrecut niște zile minunate acolo. Despre una dintre ele vă povestesc pe scurt azi, ca să las imaginile să vorbească mai pe larg. Am petrecut o zi …   Mai mult

  • Nu știu dacă s-ar fi putut potrivi moment mai bun decât zilele dinaintea Centenarului pentru a primi provocarea de a redescoperi #RomaniaFromScratch! Idee a fost simplă: am primit noul produs al celor de la Mindblower.ro – cadouri ieșite din minți, harta răzuibilă a României și am fost provocată să uit tot ce știam despre România, …   Mai mult

  • Polonia este revelația acestei toamne pentru mine, mai ales că am călătorit singură, după cum deja știți. Îmi era de multă vreme pe wishlist și abia anul acesta am ajuns, iar zilele pe care le-am petrecut acolo au fost simple, frumoase, puțin friguroase, însă exact ceea ce mi-am dorit: o mică vacanță, cu natură, frumos, …   Mai mult

  • Zona de sud a Italiei nu îmi era foarte cunoscută, până de curând ajungând doar până la Napoli și Coasta Amalfitană, așa că atunci când am plănuit un citybreak special în regiunea Puglia aveam informații reduse. Surpriza a venit când am ajuns acolo și am descoperit mult mai mult decât găsisem pe internet: o zona …   Mai mult

  • Imi plac oamenii! Atat de diversi si totodata atat de asemanatori. Se aseamana prin simplitate, prin eleganta, prin relaxare, prin zambetul pe care ti-l afiseaza discret daca vi se intalnesc privirile, prin deschiderea de a-ti spune o vorba buna, de a te ajuta, de a-ti face viata mai usoara pret de o clipa, atat cat …   Mai mult

  • Dragilor, zilele trecute am postat pe Facebook o poză superbă din Cappadocia, acolo unde a nins și care m-a făcut să îmi doresc să mă teleportez instant în balon. Răspunsurile voastre au fost surprinzătoare și am văzut că ideea unei călătorii împreună vă surâde, așa că ne-am pus pe treabă, eu și colegii mei de …   Mai mult

  • Poporul român e bogat în tradiții, credințe și superstiții, iar și când vine vorba de călătorii, nu se face excepție. Într-o culegere de învățături străvechi românești, am găsit o listă cu câteva sfaturi.   Mai mult

  • Hai să mergem împreună la RIO! O vacanță în Rio de Janeiro și o vizită la una dintre cele 7 minuni naturale ale lumii – cascada Iguazu, se află cu siguranță pentru mulți dintre noi în topul explorărilor pe care vrem neapărat să le realizăm. Brazilienii spun despre Rio că a fost conceput în a …   Mai mult

  • Am multe sa va povestesc despre New York, numa’ timp sa am. Dupa calatoria cu mama de acum 2 luni, m-am intors cu un vibe si mai misto si cu alte lucruri noi pe care le-am aflat, asa ca azi m-am gandit sa va ofer cateva informatii inedite despre orasul meu preferat. Pentru cei mai …   Mai mult