Daca ati ajuns la Londra in ultimele saptamani sau daca ati “rasfoit” internetul, sigur ati vazut pozele de la Tower Hill, cu marea de maci, ca semn al comemorarii inceputului Primului Razboi Mondial, acum 100 de ani.
Iar daca v-a impins curiozitatea sau pur si simplu v-a ajuns la urechi informatia, via tv sau stiri, ati aflat si ca pe 11 noiembrie este Ziua Amintirii celor morti in lupta. The Independent ne spune ca au fost puse acolo 888.246 flori de mac, ca amintire a fiecarei vieti britanice pierdute intre 1914 si 1918, iar intreaga expozitie poate fi vazuta pana in ziua respectiva.
Intrebarea mea pentru voi este: stiti povestea florilor de mac si insemnatatea lor pentru lume?
Am fost tare surprinsa sa aflu, acum aproape un an, de la un turist canadian despre acesta frumoasa poveste: florile de mac au devenit un simbol al luptei, al soldatilor cazuti si al solidaritatii. Dar cel mai mult, al intr-ajutorarii. In zile speciale, precum cea a Veteranilor de Razboi, in SUA si Canada sau Ziua Amintirii, fiecare participant la comemorari poarta o floare de mac, fie ea si de hartie. Un simbol al unirii sufletesti, dincolo de granite, al respectului pentru cei morti si al dorintei de ajutor pentru cei ce au nevoie, in intreaga lume.
Am fost placut impresionata de britanicii pe care i-am vazut saptamana trecuta purtand un poppy flower in piept; ei o faceau pentru a spune “Am donat si eu!”, ca parte a unei campanii nationale, tot de ajutor catre cei saraci. Erau mandri de gestul lor si, indirect, ii indemnau si pe altii sa se alature “comunitatii” celor cu mac in piept.
Povestea initiala a florii de mac incepe in transeele din Flandra, in 1915, atunci cand luptele care aveau deja luni bune de cand se succedau, au lasat pamanturile fara pic de verdeata, parca fara viata, facand si mai greu traiul de zi cu zi al soldatilor. Dar pentru ca primavara a venit mai repede, temperaturile crescand destul de mult in acea luna de martie, au aparut si primele flori de mac de campie. Intr-un peisaj dezolant, cel al durerii, al mortii si al pustiului sufletesc, a aparut o speranta. Medicul locotenent colonel John McCrae, suferind din pricina mortii prietenului sau, scrie o poezie inspirat de florile de mac pe care le vede.
In Flanders fields the poppies blow
Between the crosses, row on row,
That mark our place; and in the sky
The larks, still bravely singing, fly
Scarce heard amid the guns below.We are the Dead. Short days ago
We lived, felt dawn, saw sunset glow,
Loved and were loved, and now we lie
In Flanders fields.Take up our quarrel with the foe:
To you from failing hands we throw
The torch; be yours to hold it high.
If ye break faith with us who die
We shall not sleep, though poppies grow
In Flanders fields.
Poezia este descoperita intr-o revista americana, dupa 3 ani, in 1918 de catre Moina Michael, care pe atunci lucra la YMCA – Departamentul de razboi din New York si care este, si ea, inspirata de acest simbol si pe care se va lupta ani la rand sa-l faca unul cu valente de renastere, reaprindere a sperantei si ajutorarea celor nevoiasi. Chiar si ea scrie o poezie raspuns la cea a lui John McCrae. O puteti citi aici, alaturi de povestea detaliata a felului in care Moina a luptat pentru idealul ei: acela de a nu uita sa le oferim respect si recunostinta celor care au luptat si sa ii ajutam pe cei ce au nevoie.
Eu am fost tare emotionata atunci cand am povestea, mai ales ca se spune ca florile de mac nu sunt salbatice, ci au fost culese, purtate si imprastiate de soldati ai Primului Razboi Mondial, lasand in urma lor o marturie a sacrificiului lor. De cand am aflat povestea, nu mai pot privi ca simpla planta floarea rosie ca sangele, atunci cand o gasesc pe undeva, pe marginea drumului.
Sursa foto: aici.
Join the Conversation