Să tot fie câțiva ani de când admir pozele prietenilor din lista de Facebook și admir biblioteca impresionantă a Casei de Oaspeți din Cincșor. Trebuie să recunosc că le-am privit cu ușoară invidie, căci din lipsă de timp și fel de fel de motive, nu am reușit să ajung și eu. așa că recent, atunci când a trebuit să plănuiesc o escapade scurtă cât de cât aproape de București și Sibiu, gândul meu a mers direct către cea mai frumoasă poveste săsească din câte am auzit până acum.
Ce e așa special acolo? Două lucruri aparent simple: povestea restaurării fostei școli a satului din Cincșor și bunul gust al casei de oaspeți: biblioteca, restaurantul, decorațiunile, mobila, camerele; fiecare detaliu e atât de firesc, atât de plin de însemnătate, atât de frumos gândit și aranjat de cineva.
Până nu demult, casa de oaspeți, adică fosta școală a satului și implicit a comunității săsești, a fost groapa de gunoi. Da, exact. Gradul de degradare al clădirii, dar și al micii societăți de acolo, ca de altfel specific atâtor altor locuri din țară, a dus la situația în care a găsit-o doamna Carmen Shuster, săsoaică plecată în Germania pe când era adolescentă, fostă elevă a școlii, atunci când s-a întors în vizită. Nu știu dacă a fost dezamăgire, durere sufletească sau poate chiar fizică atunci când și-a văzut locul natal degradat și pe oamenii amorțiți într-un azi plin de năpăsare; sau poate au fost rădăcinile care au adus-o înapoi, arătându-i că, deși plecată de multă vreme, ea are o misiune mai specială în sat, decât în Germania.
Carmen Shuster a lucrat în domeniul economic în Germania, cariera a adus-o în România pentru un proiect cu Banca Națională, iar în prezent are o poziție de conducerela una din băncile comerciale și, după ce a reușit să cumpere clădirea fostei școli și a început renovarea și amenajarea exact așa cum a simțit că i-ar face cinste, a făcut o rutină din naveta săptămânală între Cincșor și București. Iar soțul doamnei, neamț 100%, s-a mutat și el în Transilvania și a pus umărul la treabă. Atunci când am fost oaspetele lor, trebuie să recunosc că știam foarte puține despre clădire și despre poveste, iar prima impresie a fost mi-nu-na-tă! Ce ți-e și cu ironia asta în viață, eu m-am dus pentru bibliotecă și am primit cea mai frumoasă lecție de omenie: să nu uit de unde am plecat, iar atunci când voi ajunge sus, să dau înapoi locului care m-a format.
Doamna Carmen ne-a întâmpinat, ne-a dat camera de la etaj, mare și frumoasă, spațioasă, simplă și elegantă, ne-a invitat să ne facem comozi, ne-a spus la cât e cina și s-a scuzat, avea ceva consiliu cu cei mai importanți ai zonei, pentru ceva eveniment săsesc. Am tras cu ochiul la întâlnirea lor, păreau sfatul sfatului de acum câteva sute de ani, punând țara la cale într-o germană melodioasă cum doar în Ardeal auzi, sfatul popular, cum se exprima străbunica mea.
Cazarea a fost fără mic dejun, căci în dimineața următoare trebuia s-o luăm din loc foarte devreme, iar imediat după ce am făcut rezervarea, am primit un telefon de la doamna Carmen însăși, care mi-a explicat că opțiunile de cină sunt limitate în zonă și că ei oferă cină la 22 de euro de persoană, pregătită de chef Adrian Boșcu. Voia să știe dacă vrem, să cumpere ceea ce e nevoie; un gest simplu, dar atât de grăitor pentru cât este de implicată în tot ceea ce înseamnă gestionarea casei de oaspeți și satisfacția clientului.
Cina a fost pur finedining: gustarea a fost caldă, pară fiartă cu branză brie, un deliciu, apoi piept de rață la felul principal și un desert pe care nu mi-l mai amintesc acum, căci preferatul meu a fost primul fel. Masa a fost superb decorată, pregătită pentru noi, iar chef Adrian Boșcu a venit cu fiecare preparat în parte, ne-a explicat în detaliu ce conține, ne-a recomandat vin și am glumit între preparate. Parcă am fi fost la un super restaurant. Apoi, pe la noi a trecut soțul doamnei Carmen și ne-a întrebat dacă este totul în regulă, dacă ne place, într-o română cu accent nemțesc tare simpatic. Iar când eram la desert, s-a încheiat consiliul și doamna Carmen a venit la noi la masă, să vadă cum suntem. Au urmat aproape 45 de povestit la un pahar de vin despre restaurarea casei, despre povestea vieții ei și menirea pe care simte că o are, de a păstra tradițiile săsești vii, de a le adapta la secolul 21 și a le da mai departe, celor ce au ochi și urechi (și șapte ani de acasă, aș adăuga eu) să le priceapă și să le respecte.
Vizita mea la Cincșor a fost una deosebită, mi-am promis că voi reveni cât de curând, pentru a mă bucura pe îndelete de loc, de istorie, de priveliște splendidă a Munțiilor Făgăraș, de liniște satului săsesc, de biblioteca impresionantă și atât de bogată și de preparatele delicioase ale lui chef Adrian Boșcu. Este unul din locurile pe care, de când m-am întors, le recomand cu mult drag tuturor, pentru poveste și pentru armonia de acolo. Mai multe detalii despre stilul casei, despre biserica fortificată, despre fundația în care este implicată și doamna Carmen și care sunt obiectivele pe termen lung, găsiți aici: https://povestisasesti.com/2014/10/25/casa-de-oaspeti-de-la-cincsor-dintre-cele-mai-frumoase-locuri-de-vacanta-din-romania/
Transylvania Guest Houses se găsește în satul Cincșor, județul Brașov, cam la jumătatea distanței dintre Sibiu și Brașov, aproape de Făgăraș. O camera dublă costă în jur de 75 Euro pe noapte, cu mic dejun, iar cina opțională este 22 de euro.
Join the Conversation