45669636-9303-4F16-A440-8D24F1B8DC98

Citybreak in Puglia – un weekend neasteptat de interesant

1385 0
1385 0

Zona de sud a Italiei nu îmi era foarte cunoscută, până de curând ajungând doar până la Napoli și Coasta Amalfitană, așa că atunci când am plănuit un citybreak special în regiunea Puglia aveam informații reduse. Surpriza a venit când am ajuns acolo și am descoperit mult mai mult decât găsisem pe internet: o zona încă neinvadată de turismul de masă, deși cred că și aici vor năpădi în curând, am găsit localnici relaxați, cu zâmbetul pe buze, cazare care mi-a rămas în suflet, vreme bună și multe altele. Hai să vă povestesc cum a fost în Puglia! 

Motivul călătoriei a fost o plecare de burlăcițe, căci prietena mea cea mai bună urma să se căsătorească și am vrut, eu și sora ei, să îi oferim o mică vacanță în care să se relaxeze, să se bronzeze, să o deconectăm de la grija detaliilor organizării nunții și să ne simțim bine, toate trei. Am ales Italia pentru că, nu-i așa, niciodată nu dai greș cu o călătorie acolo! Am zburat din Cluj către Bari, iar planul de plimbări a fost așa: Matera, Alberobello, Monopoli, iar după ce eu am plecat, căci mă aștepta Berlinul unde aveam multă treabă, fetele și-au petrecut ziua în Polignano a Mare. Eu am lăsat pe data viitoare locul cel din urmă, pe care sper să îl vizitez curând, alături de Bari și multe altele prin zonă. Motive să mă întorc am foarte multe!

E922E094-5012-4E95-889B-6B1B29B2313A

Zborul a durat aproximativ 2 ore, am ajuns la timp și cum planul era deja făcut, am ales să ne închieriem o mașină chiar din aeroport și astfel să pornim direct către Matera. Biletul de avion a costat aproximativ 60 de euro de persoană, preț care s-a menținut de când am cumpărat noi (în 25 decembrie 2017, după o decizie spontană luată șușotind prin camere, să nu ne audă viitoare mireasă), mașina am închiriat-o de la Sicily by Car și am plătit foarte puțin – 60$ a fost mașina pentru 3 zile, 45 de euro asigurarea basic, iar combustibilul aproximativ 30 euro. Există și opțiunea folosirii trenurilor, însă noi am vrut să avem mai multă libertate de mișcare, iar diferența de preț n-ar fi fost prea mare. Dar îm legătură cu trenurile, chiar aeroportul din Bari are stație de tren, care face legătura cu gara centrală a orașului, iar de acolo pleacă curse către diferite orașe și orășele.

8478D092-05FA-4EE9-BB49-70A31F322B29

Cazarea a fost în Monopoli, un oraș pe care nu l-am avut în vedere înainte de a căuta un loc cât mai frumos pentru zilele pe care le vom petrece acolo și l-am găsit pe airbnb.com. Dacă plănuiți o viitoare vacanță sau citybreak acolo, vi-l recomand cu toată încrederea, și-a meritat banii cu vârf și îndesat!

5813E2CB-A15A-41AE-B8A9-2D29E917C3E4

Ce am făcut acolo?

  • am vizitat Matera, capitala culturală europeană a anului 2019
  • am stăbătut în lung și în lat străduțele orașului vechi de câteva milenii, ne-am băgat prin peșteri, am văzut biserici, am vizitat muzee
  • am mâncat înghețată dimineața, la prânz și la cină
  • am rămas uimite de frumusețea centrului vechi – Sassi – despre care vă povestesc în curând
  • apoi ne-am răsfățat cu fructe de mare și vin demențiale
  • în ziua următoare am fost la plajă în Monopoli, care are și plaje cu nisip, și plaje cu stâncă
  • ne-am plimbat prin centrul orașului și prin port
  • am admirat familii cochete, pregătite de biserică, în timp ce noi savurat de zbor gelato
  • am făcut shopping și ne-am răsfățat cu amintiri vestimentare – încă o surpriză tare plăcută în Monopoli!
  • am condus până în Alberobello printre măslini, cireși și case trulli vechi
  • am vizitat Alberobello – capitala dei trulli – și ne-am fotografia cu fiecare casuță în parte 🙂
  • am luat la rând magazinele de artizanat și cele de suveniruri
  • ne-am bucurat de vreme bună și un loc de poveste

44B5ED89-5D53-4A93-9344-EE2ADE6B285E

Cam așa aș putea rezuma citybreak-ul suprinzător în regiunea Puglia, care efectiv ne-a încărcat bateriile pentru nuntă, muncă și viața de zi cu zi de a urmat imediat după. Revin cu articole despre fiecare loc în parte!

In acest articol


Intra in conversatie: