Să tot fie vreo 2-3 ani de când am prins drag de mersul la picnic. Nu mai știu cum, însă la un moment dat am primit cadou un coș de picnic pe care l-am ținut pe post de obiect decorativ și abia după multe luni, am zis să îi fac intrarea în lume. Iar de atunci, cu fiecare ocazie pe care o am, merg la picnic. Cel mai recent la castelul Hohenzollern, din sudul Germaniei.
Am venit de aproape o săptămână în Germania, din dorința de a sta cu mama și a mai schimba aerul. După 4 luni de stat aproape exclusiv în apartament, în București, aveam nevoie să respir alt aer, și la propriu și la figurat. Iar lucrurile s-au potrivit chiar bine, mama are un mic concediu și putem petrece timp împreună. Așa că ne-am pus pe vizitat câte ceva, în limita schimbărilor aduse de starea actuală. Despre vizita la castel, în altă postare. Acum, despre picnic.
De la mama până la Sigmarigen sunt cam 2 ore și jumătate de condus, iar pentru că nu voiam să ne batem capul cu găsirea unui loc de prânz, am stabilit că facem picnic, aproape de castel, vedem cum ajungem. Mama e mereu echipată cu toate cele necesare, are în mașină tot timpul chiar pătură specială de picnic, cu o parte moale, catifelată și una impermeabilă. Nu mai știu când a cumpărat-o, dar știu sigur că a luat-o pentru când vin în vizită, s-o avem. Geantă frigorifică are, cumpărături am făcut. Loc să găsim și gata.
Ah, și ce loc am găsit! Am oprit să facem poze, într-un loc superb, cu un view către castelul construit sus, pe deal. De fapt, locul era un refugiu destul de mare, o suprafață generoasă pe marginea drumului, într-o zonă foarte liniștită pe unde rar trecea câte o mașină care oprea pentru poze. “Aici rămânem!”, am zis. Am întins pătura, am scos mâncarea și ne-am bucurat de masa câmpenească și priveliștea de poveste.
Picnicuri am tot făcut, mai ales pe lângă București; Mogoșoaia și Buftea sunt locurile mele preferate. E simplu, e de efect – ca experiență, în primul rând, ca alternativă la o masă sau un sandwish la benzinărie sau chiar un cadou simbolic pentru cineva drag și arată bine și în poze. Pare foarte banal, însă cu puțin efort, poate fi chiar felul în care este sărbătorit un motic special: o reușită, o aniversare sau pur și simplu o evadare din cotidian.
Pentru picnic, sunt foarte calculată de obicei, cumpăr sau pregătesc cât cred că se va mânca – salate, humus, salam sau somon, poate un pate mai bun, o baghetă sau niște chifle, măsline, câteva legume și poate ceva dulce, niște fructe sau ceva desert. Încerc să duc veselă de porțelan și tacâmuri normale și un termos de cafea. Dacă permite locul, o sticlă de vin, neapărat. Nimic mai mult, nu îmi place risipa.
Citeam undeva că atunci când mergi cu rulota sau cortul, te cazezi unde vrei tu. Ei bine, când mergi la picnic, iei masa unde vrei tu. De preferat în natură, evident. Trebuie să recunosc, nu am crescut cu acest obicei, și la noi, precum la multe alte familii, mersul la iarbă verde însemna o pătură și un grătar. Nu zic, îmi place și grătarul, dar parcă mai mult îmi place relaxarea unui picnic – o masă în aer liber, liniște, o carte bună și un pahar de vin, dacă se poate.
Voi mergeți la picnic?
Join the Conversation