La granița dintre Germania și Franța, în zona Alsacia, un mic sătuc cu influențe ale ambelor țări e celebru în special pentru ciocolata specială făcută de Daniel Rebert și prăjiturile extraordinare cu care își așteaptă oaspeții. Pentru prima oară am ajuns acolo în 2013, pe un viscol cumplit, iar de atunci mi-am creat un obicei în a conduce o oră, a trece granița și a savura eclerele delicioase, tartele cu zmeură sau prăjiturile cu fisctic. Hai să vă povestec câte ceva despre acest loc divin!
Wissenbourg e sătucul cu puțin peste 8000 de locuitori, oraș de graniță între Germania și Franța, situat în partea franceză. Un oraș parcă de turtă dulce, cu care vechi, cu grinzi de lemn vizibile și multă cochetărie franțuzească. De unde locuiește mama și până aici e o oră, o oră și 15 min de condus, iar odată ajunsă în sat, știu drumul chiar și cu ochii închiși până la Pâtisserie Rebert.
În 2013 am ajuns aici prima oară, pe un viscol năpraznic, dar având în minte un lucru clar: recomandarea prietenilor mamei mele de a încerca eclerele cu ciocolată și zmeură merită orice efort! Și așa a fost, eclere au fost absolut minunate, iar întreg locul e încântător: o vitrină plină cu tentații dulci, perfecte din punct de vedere vizual, în diverse culori și care promit experiențe gustative de neuitat. Fațata barocă vopsită în roșu are o vitrină imensă, iar din victrină se vede partea de magazin a coferăriei, care are un loc special dedicat ciocolatei, iar în partea din spate e zona de cafenea, unde oaspeții pot lua loc la măsuțe și se pot bucura în tihnă de toate delicatesele. Iar pentru perioade mai blânde din punct de vedere al vremii, cofetăria are și o grădină, unde adeseori se organizează târguri de antichități și vintage. Superb, nu-i așa?
Daniel Rebert, maestrul ciocolatier și patiser are 53 de ani și a simbolul satului, fiind probabil cea mai cunoscută persoană din zonă. Reputația lui transcede zona Alsaciei, fiind cunoscut și recunoscut în întreaga Franță, fiind membru al diferitelor organizații care se ocupă de tot ce înseamnă dulce de înaltă clasă, este clasat printre cei mai buni 100 de ciocolatieri din Hexagon de către Club des croqueurs de chocolat, se numără printre cei ce au distincția Étoiles d’Alsace și e membru al Relais Desserts. Participa des la târguri locale sau internaționale de ciocolată, din Europa și până în Japonia. Rebert a moștenit afacerea de familie și a dus-o mai departe, dezvoltând cofetăria într-un adevărat centru al gustului și al dorinței de a face oamenii fericiți prin produse universale, precum prăjituri, creme și mai ales, ciocolată. O întreagă activitate pe care o descrie el însuși ca fiind o aventură umană, căci scopul nu e doar a face prăjituri.
Vă spuneam că am ajuns aici pentru prima oară în 2013, tot cu mama și cu Mimi, prietena mea, iar de atunci ne-am făcut o tradiție din a vizita cofetărie de câte ori putem. Eclerele cu ciocolatăși zmeură au fost scoase din meniu între timp, dar gama de produse este foarte largă și avem de unde alege. Sau găsim întotdeauna o cale simplă de a recrea gustul primul ecler: comandăm un ecler cu ciocolată și o tartă cu zmeură, luăm zmeura decorativă și o punem în ecler. Tadaa! 🙂
Vizita cea mai recentă pe care am făcut-o pe Rebert este de acum câteva săptămâni, de ziua de naștere a mamei și ne-am promis să păstrăm acest obicei cât mai mult posibil și să refacem colajul de mai sus și când vom avea copii, pe care să îi răsfățăm cu bunătățile lui Rebert.
Dacă ajungeți prin zonă, nu ratați!
Pâtisserie Rebert
7, place du Marché aux choux à Wissembourg.
03 88 94 01 66. www.rebert.fr
Join the Conversation