Raluca este o iubitoare de frumos, de oameni, de natură, de limbi şi culturi străine. Pe noi ne inspiră zi de zi prin poveştile ei din jurul lumii, prin felul în care pune românescul pe primul plan şi îl prezintă sub cea mai bună formă fiecărui vizitator dornic să fie cucerit de meleagurile noastre, de merinde, cutume, doine şi balade. Curioase care îi este dorul si cum se reflectă acesta în activitatea sa, am descusut-o cu drag pe iniţiatoarea proiectului „Trip to Romania”, menit să ofere servicii personalizate turiştilor străini care vor să cunoască ţinuturile noastre.
Cam asa este descrierea mea, in inceputul interviului pe care fetele de la Iutta l-am facut cu mine, despre dorurile mele si ce ma leaga pe mine, cel mai mult, de tara in care m-am nascut. Atunci cand a venit propunerea de a fi “descusuta”, am fost foarte incantata, caci cu acest brand tare drag mie am mai colaborat, atunci cand am dus Dorul de Transilvania (geata mea Iutta, adica) cu mine la New York. Am stiut si apreciat inca de la inceput intregul proiect, asa ca placerea de a le raspunde la intrebari a fost completa. Va invit sa il citit aici.
CRED CĂ CEL MAI PUTERNIC E DORUL DE COPILĂRIE, DE TRANSILVANIA.
Asta le-am spus fetelor, daca ar fi sa rezum. Si, ca sa va fac o marturisire, a fost precum o plimbare inapoi in timp, atunci cand a trebuie sa raspund la intrebari. M-a pus pe ganduri.
Deseori spun ca sunt ardeleanca, insa nu de multe ori dau prea multe detalii. Si poate ar fi momentul ca aceasta postare sa fie dedicata dorului pe care il port in suflet: acela de casa.
M-am nascut, asadar, in Toplita, judetul Harghita, in unul dintre cele mai reci zone ale tarii, iar copilaria mea s-a petrecut la bunici, in judetul Mures. “Bunici” le spun generic, ca nu au inclus doar cateva persoane. bunicii efectivi, ci i-au adunat pe mai multi unchi, o matusa pe care o iubesc din tot sufletul, verisori, vecini si alte persoane de prin sat. O microcomunitate in care fiecare stia de fiecare, unde toti se ajutau si isi petreceau zilele impreuna.
La “bunici” am petrecut verile, am fost la camp, mi-am invites teama de animale (de gaini mi-a fost cel mai frica) si tot acolo am descoperit frumusetea familiei. Acolo am asistat la “taierea porcului” sau la taierea mielului de Paste, ba chiar as putea spune ca imi amintesc bine de tot procedurile, acolo am fost invatata sa gatesc si sa fac prajituri si initiata in taierea puilor. 🙂 Nu v-ati fi gandit ca am asa skill-uri de gospodina, nu-i asa?
Cel mai important, familia mea marita din Transilvania m-a invatat sa respect oamenii, sa ii apreciez si sa nu fac diferenta ca-s unguri, tigani ori sasi. M-a invatat sa salut fiecare persoana, sa nu jignesc si sa muncesc serios pentru ceea ce imi doresc. Strabunica mea, care in cateva luni face 90 de ani, a fost stalpul acestei familii si de la ea am invatat ce inseamna o femeie puternica.
In verile petrecute cu cei dragi, am cazut din copaci, aproape m-am inecat intr-un bazin de acumulare, am spart nenumarate borcane cu gem sau muraturi si multe altele. Dar toate acestea sunt amintirile cele mai frumoase ale mele, de care mi-e dor de cate ori primesc de “acasa” un borcan cu gem de afine sau cu zacusca si imi doresc sa nu fi crescut. Si tot acestea sunt lucruri pe care, din cand in cand, le povestesc turistilor sau le retraiesc imbracand costumul national.
Pozele sunt din 2010, motive transilvanene, judetul Mures.
Join the Conversation