raluca muresan ghid

#jobdeghid – cele mai ciudate lucruri zise și pățite

1199 0
1199 0

Sunt tare mândră de jobul meu de ghid, i-aș zice chiar profesie și menire – și de tot ceea ce implică el. Are momente bune, dar are și momente foarte grele. Are lucruri haioase, dar și foarte ciudate. Despre cele ciudate vă povestesc acum, despre iubire și cum am fost Cupidon deja am făcut-o, iar despre întâmplările cu multă dramă, în episodul următor. 

Lucrez de mult și mi-au fost date să aud, văd sau pățesc multe, așa că să le luăm pe rând, cam ce îmi amintesc:

  • într-un tur de București, șoferul s-a șicanat în trafic cu alt șofer, iar în fața hotelului Ambasador de pe Magheru, a oprit mașina pe ultima bandă, în rush hour și s-au luam la pumni. Eu am fost îngrozită și am încercat să îi spun să se potolească, însă turiștii americani erau extraziați. Ulterior, șoferul i-a zis șefului că a fost amenințar cu sabie de către celălalt și doar s-a apărat cu pumnii; eu n-am văzut nicio sabie.
  • după un alt tur de București, șoferul s-a gândit să îmi păstreze ochelarii de soare, ca motiv să mă revadă și chiar să mă invite la o cafea. L-am reclamat superiorilor și între timp, ori a pierdut ori a vândut ochelarii, cert e că firma în cauză a trebuit să mă dezpăgubească și n-a fost o sumă mică. Ghinion!
  • când am ajuns după miezul nopții la un hotel în Brașov, aproape de Piața Sfatului, m-am „trezit” (deși e chiar greșit să folosesc acest termen) că toate ușile sunt închise și nimeni nu răspunde la telefon. Sigur că am anunțat că întârzii și mi-a fost confirmat că totul e în regulă, dar ce să vezi, n-a fost deloc așa. După ce am tras un plâns zdravăn, am căutat alt hotel.. și am găsit, la suprapreț.
  • la alt hotel, m-a izbit ușa de la lift; domnișoara șefă de marketing, în loc să pară îngrijoarată, a fost mega-empatică și mi-a zis că și pe ea a izbit-o aceeași ușă săptămâna trecută și toate e vânătă pe braț. Ok…
  • turiștii mei se întrec, de obicei în întrebări care mai de care mai interesante: Câți ani ai? N-ar trebui să fii la școală? Ai casă? Ești căsătorită? Ai făcut gimnastică? Pe ce parte va fi soarele azi? Ce orhidee sălbatice cresc în România? Cât cântărește un urs brun? În pădurile din România există tigri? Și multe altele..
  • de departe, cei mai ciudați sunt șoferii; eu sunt distantă și povestim strictul necesar interacțiunii unui tur, însă oamenii pot fi surprinzători: recent am avut un șofer mult prea amabil, care la Bran mi-a zis că pe drum i s-a făcut milă de mine, iar atunci când tăceam, se gândea, sărmanul, dacă „Oare nu am o sticlă de apă să te stropesc puțin, poate ți s-a urcat gâtul… „

Nu mi s-a uscat nimic, doar mi s-a făcut nițel greață. Dar totul e bine când se termină cu bine, așa că mă bcuur când, la sfârșitul zilei mă pot bucura că am avut o zi bună și aștept cu nerăbdare zilele următoare, cu toate provocările și ciudațeniile lor.

In acest articol


Intra in conversatie: