Screen Shot 2019-03-20 at 12.40.19

Happy Ending: Am fost Cupidon pentru o turistă d-ale mele și totul a ieșit perfect

678 0
678 0

Aceasta este una dintre poveștile mele preferate de când lucrez cu străini și o spun de câte ori am ocazia, chiar poate ați citit deja frânturi pe Facebook. E despre cum viața bate filmul și cum dragostea adevarătă există în cele mai frumoase feluri, iar eu mă bucur că am putut fi parte dintr-o poveste care se întinde pe aproape 50 de ani. 

În 2017, în vară, am avut un grup business cu care am făcut diferite vizite și activități timp de o săptămână, iar cei prezenți au fost profesori universitari din toate colțurile lumii, alături de familie: partenerii de viață sau rude. Printre ei, o doamnă D. a venit cu verișoara ei P. din Germania, iar cam pe la jumătatea șederii în România, P. și-a făcut curaj și a venit să îmi vorbească de o chestiune personală.

Mi-a spus timidă și cu lacrimi în ochi că ea a mai fost o dată în România, acum mulți mulți ani, la Costinești într-o tabără, pe când era liceană și s-a îndrăgostit de un român. A fost o poveste frumoasă, am mai ținut legătura vreo câțiva ani, însă apoi s-a pierdut contactul. Ea era din Germania de Vest și tatăl ei n-a prea fost de acord, așa că toată viața s-a gândit la cel pe care l-a cunoscut în România, iar faptul că acum a revenit aici, îi dă o speranță. Nu știe cum, însă poate o pot ajuta eu să îl găsim.

Mi-a sugerat Pagini Aurii, dar mie gândul mi-a mers direct la Facebook. Am întrebat-o dacă l-a căutat acolo, dar mi-a spus că ea nu foloște rețeaua de socializare, că e mai old school. Așa că i-am promis că atunci când prin un moment liber, mă ocup să îl caut pe domnul în cauză. Și, din păcate, s-a terminat turul și am tot amânat, fiind prinsă cu foarte multe lucruri.

Până într-o seară când, savurând un ceai acasă, am dat de bilețelul pe care mi l-a lăsat doamna, cu numele domnului, anul în care s-au cunoscut, felul în care el o alinta și numărul ei de telefon și Whatsapp, în caz că dau de el. La un search simplu, am găsit pe cineva care părea a se potrivi, i-am făcut un print screen și i-am trimis doamnei, ea mi-a arătat poze cu domnul din tinerețe, am mai căutat detalii despre el (unde a fost la facultate, unde a muncit etc, să vedem dacă se potrivește cu ceea ce își mai amintea doamna că-l pasiona pe când l-a cunoscut), iar ea a spus că da, s-ar putea să fie el.

Așa că l-am adăugat la prieteni pe domnul V., i-am scris prezentându-mă, i-am spus de ce îl contactez și l-am întrebat dacă este el, într-adevăr. Am adăugat toate detaliile pe care le aveam, iar domnul a confirmat că este el. Ahhh, ce bucurie pe mine! Domnul m-a întrebat simplu: „Unde este P.? Când pot vorbi cu ea?”, așa că i-am dat numărul de telefon și de Whatsapp și i-am spus că P. vorbește engleză. A fost tare haios când mi-a zis: „Dar poate nu își mai amintește, însă eu vorbesc germană. Nu că ar fi contat asta în vara aceea la Costinești.”

Long story short: după un an de la micile mele eforturi de Cupidon, am primit invitație la nuntă. S-au căsătorit în toamna anului trecut, la Dusseldorf.

Iar ceea ce am învățat eu din asta e foarte simplu: dacă pot ajuta pe cineva care îmi cere ajutorul, cât de mic ar fi acesta, s-o fac. Nu voi anticipa niciodată cât de mare poate fi impactul pe care îl pot avea în viața cuiva.

In acest articol


Intra in conversatie: