IMG_5419

Cum a fost în Polonia

692 0
692 0

Polonia este revelația acestei toamne pentru mine, mai ales că am călătorit singură, după cum deja știți. Îmi era de multă vreme pe wishlist și abia anul acesta am ajuns, iar zilele pe care le-am petrecut acolo au fost simple, frumoase, puțin friguroase, însă exact ceea ce mi-am dorit: o mică vacanță, cu natură, frumos, liniște și vibe bun. Și le-am primit pe toate! 🙂 

Acum mai bine de un an am făcut un grup pe Whatsapp pe care l-am numit „Maybe Poland” și în care le-am inclus pe încă 3 prietene, alături de care îmi doream să merg acolo și știam că și ele au pe listă țara aceasta. Și am făcut și tot refăcut noi planul, ne-am uitat după zboruri, ne-am gândit la cazări și până la urmă, din lipsă de coordonare sau pur și simplu pentru că ne-am luat cu altele, am amânat călătoria. Dar sigur că mi-a rămas în minte ideea.

Apoi am revenit prin august, odată cu niște oferte de zboruri ieftine, dar cum nu m-am hotărât pe loc, s-a mai risipit, încă o dată. Dar parcă încolțise deja suficient de tare încât să fiu cu ochii în patru și să urmăresc notificările de pe telefon, să știu când să atac aplicațiile de zboruri. Zis și făcut! Următoarea ofertă specială pentru zboruri din și către Polonia a fost a mea, mi-am luat un simplu București – Varșovia – București, de miercuri până duminică.

Fiind într-o perioadă foarte aglomerată, efectiv n-am apucat să îmi fac un plan prea detaliat al zilelor pe care le voi petrece acolo, așa că am avut o experiență cu multă relaxare, cu plimbări, cu muzee și orice mi-a atras atenția, a și primit atenția mea. M-am lăsat dusă de val și bine am făcut! Călătoria de una singură mi-a dat o energie fantastică, mi-a dat voie să mă odihnesc – fizic, spiritual, mental – și să petrec timp cu mine. Și mi-a încărcat bateriile pentru perioada de muncă de sfârșit de sezon turistic ce încă mă suprasolicită.

IMG_5691

Ce am făcut? Păi să le luăm pas cu pas.

Am aterizat în Varșovia și am luat taxify către cazare. Din nefericire, am nimerit în Polonia înainte de începerea anului universitar, așa că orașul clocotea de vizitatori, iar prețurile la hoteluri creșteau ca din apă. Pentru cele două nopți petrecute în capitală, am ales un B&B numit Marco Polo (ce coincidență!), aflat în afara orașului, însă aproape de Palatul Wilanow. De la aeroport la hotel și de la hotel în centrul orașului am circulat cu taxify, cum menționasem adineauri, iar fiecare cursă a fost aproximativ 40 de lei, ceea ce mi-a fost ok. Prin oraș m-am plimbat pe jos sau cu metroul.

Prima seară a fost cea mai simplă: check-in, pizza în cameră și somn. Avem nevoie de somn și am profitat din plin de orele pe care le aveam la dispoziție. Ba chiar și dimineața următoare a fost una cât se poate de lentă și mi-am dat timp să mă bucur de cafea, de prăjitura de la micul dejun și abia apoi am luat-o spre oraș. Avea să înceapă descoperirea Varșoviei în ritm de toamnă.

Palatul Științei și Culturii a fost locul de unde am început explorarea, cu multe poze și cadre cât mai mișto pe care încercam să le surprind și trebuie să recunosc că mi-a plăcut mult asemănarea cu a noastră Casă a Presei. Am stat în parcul de lângă și am citit câte ceva despre construcție și felul în care este folosită și în prezent, ba chiar aveam în plan să merg pe acoperiș la apus. Dar n-am mai ajuns.

Plimbarea la pas prin Varșovia a inclus: Muzeul Frederic Chopin, care m-a impresionat prin felul în care este organizat – o adevarată experiență multimedia, un muzeu în care tehnologia, storytelling-ul și muzica se împletesc într-un mod foarte armonios. Am petrecut mai bine de două ore aici și mi-am hrănit sufletul cu povești și sonate. De acolo, am luat-o spre parcul Lazienki, acolo unde se află și palatul regal cu același nume și monumentul dedicat lui Chopin. Am zăbovit mult prin parc, m-am bucurat de toamna care tocmai ce începea să se instaleze, m-am uitat la oameni. Iar de acolo, am luat-o către centrul vechi, impopriu spus vechi. Centrul vechi-reconstruit, dar care păstrează arhitectura veche, toate clădiriile fiind refăcute după Război.

Ziua pe care am avut-o la dispoziție pentru a descoperi Varșovia  a fost una cu momente surprinzătoare. De fapt, toata capitala m-a surprins: de la curățenie, la felul în care e organizată din punct de vedere urbanistic, la asemănarea cu Berlin, dar și locurile cochete pe ici, pe colo. Mi-a plăcut mai mult decât mă așteptam, iar în ziua următoare, înainte să merg în Cracovia, mi-am dedicat prima parte a zilei vizitării Palatului Wilanow, reședința celebrului Jan Sobieski. Și ce bine că am făcut asta!

Apoi am luat trenul către Cracovia, cam două ore și jumătate, timp în care am citit și am admirat peisajul rural, despre care am decretat în gând, simplu: parcă-i Germania. Și așa este! Case mari, foarte bine îngrijte, moderne, exact ca în Germania. M-aș fi așteptat la mai puțin, dar iată că Polonia m-a surprins încă o dată. Despre Cracovia trebuie să vă spun din capul locului că mi-aș fi dorit să îi acord mai mult timp, mult mai mult. Am rămas cu impresia că doar am gustat dintr-un desert foarte bun și am poftit și poftesc la mai mult. De cum am ajuns în oraș, mi-am lăsat lucrurile la hotel (am ales un hotel în zona Cartierului Evreiesc, Krakow Residence, pe care îl recomand pentru condiții, restaurant, selecție de vinuri, dar și poziția foarte bună în oraș!) și am plecat spre Fabrica lui Schindler, acolo unde voiam să ajung de când am văzut filmul.

Dar ce să vezi, muzeul nu mai vindea bilete pentru acea zi, se epuizaseră intrările, însă încăpățânată cum sunt, am mai zăbovit pe acolo, până a apărut un grup de spanioli, căruia m-am alăturat și alături de care am făcut vizita, cu o ghidă extraordinară. Fabrica a fost, într-adevăr, una dintre clădirile administrative ale lui Schindler, însă muzeul nu îi este dedicat. Așa cum a zis ghida, „… fie că a făcut și bine, el a fost un nazist, iar naziștilor nu li se ridică monumente, nici nu li se fac statui”, așa că acesta este, de fapt, Muzeul Ocupației Naziste.

Nu pot descrie în cuvinte trăirile pe care le-am avut în cele aproape 2 ore de vizită, date de detaliile prezentate de ghidă, de atâtea lucrurile pe care le-am aflat și atât de multe pe care am încercat să mi le imaginez. Muzeul este organizat într-o manieră interactivă, este un amestec de imagini, obiecte, lumină și sunet, iar din când în când sunt folosire diorame ale diferitelor locuri sau situații. Mă bucur că am fost acolo și am putut să înțeleg mult mai bine ceea ce s-a întâmplat acolo, deși seara mi-a fost mai deprimantă după. Imediat după vizită am plecat la hotel, mi-am luat un pahar de vin și am început să urmăresc pe Netflix „WW2 in Color„.

Cea de-a doua zi în Cracovia a fost special rezervată unui tur pe care mi l-am dorit de multă vreme să îl fac, turul dedicat vieții lui Karol Wojtyla, un tur privat din Cracovia, care a avut o mică pauză la basilica Misericordiei, acolo unde a trăiy Sf. Faustina, cea care l-a visat de nenumărate ori pe Iisus Hristos și care a dat indicații pentru pictarea icoanei Misericordiei. Orașul natal a lui Papa Ioan Paul al Doilea este micuțul Wadowice, cochet și friguros, în centrul căruia se află casa tatălui lui Karol, acum muzeu memorial, locul în care a copilărit viitorul suveran pontif. Încă o dată am fost impresionată de felul în care autoritățile au gestionat organizarea și managementul muzeului și tare mi-aș dori să fie și la noi asemenea inițiative. Casa tatalui fostului Papa a fost cumpărată de primărie, sunt păstrate intacte camerele în care cei doi au locuit, iar restul sălilor prezintă viața și munca lui Karol Wojtyla. O experință la care am visat de mult și pe care mă bucur că am putut s-o duc la bun sfârșit, mai ales că am și mâncat prăjitura preferată a Papei. 🙂

Restul timpului l-am petrecut în Centrul vechi al Cracoviei care mi-a părut a fi efectiv un oraș de basm – Catedrala, Palatul Regal, Centrul vechi, Biserica, străduțele din jurul centrului, Cartierul Evreiesc Kazimierz și tot ceea ce am văzut pe fugă mi-au deschis un apetit extraordinar pentru a mă întoarce și a descoperi pe îndelete acest oraș încântător. Mai ales că am încheiat călătoria cu un sandwich imeeeeeeens și delicios!

La Auschwitz și Birkenau n-am mers și nu cred că voi ajunge vreodată în această viață, mă consider mult prea sensibilă pentru astfel de vizite. Și la Fabrica lui Schindler am plâns de câteva ori, așa că încerc să mă țin deoparte. Încă mai am câteva episoade din documentarul de pe Netflix, am o listă de cărți pe care vreau s-o parcurg, începând cu The Cracow Ghetto Pharmacy scrisă de Tadeusz Pankiewicz, prima scriere memorialistică de după Război, mărturie a unui adult, polonez ce a avut singura farmacie din ghetto-ul evreiesc și care a ajutat și salvat multe familii în timpul ocupației, știind clar că poate muri în orice clipă.

Întreaga călătorie a fost o revelație și mă bucur că am avut parte de ea, așa cum am mai zis! Mai am multe să vă spun și cu siguranță voi mai dedica și alte articole subiectului. Deocamdată, mă bucur de amintiri!

 

Sper că v-a plăcut articolul! 😉

In acest articol


Intra in conversatie: