80BBBAEB-DEE2-4504-AC96-F96C0FD78DF5

Sant Joan: fiesta de foc în Palma de Mallorca

257 0
257 0

Am avut norocul de a ajunge pentru prima oară în Palma de Mallorca într-o zi cu semnificație specială: ajunul sărbătorii Sf Ioan, San Juan în spaniolă, Sant Joan în catalană, și să mă bucur de activitățile specifice acestei seri. 

În seara de 23-24 Iunie, înaintea sărbătorii religioase de Sf Ioan (celebrarea nașterii Sf Ioan Botezătorul) și potrivindu-se cu solstițiul de vară, majoritatea orașelor din Spania se întrec în acțiuni ce împletesc credințele religioase cu obiceiurile păgâne, într-un mix fascinant de sunet, lumină și superstiții. Am avut, efectiv, norocul să mă nimeresc acolo, în cadrul mini-vacanței mele în Mallorca, alături de Blue Air, odată cu începerea cursei directe Otopeni – Palma de Mallorca, cursă sezonieră, din iunie până în septembrie. 

De cum se apropia de înserat, locuitorii Palmei de Mallorca – și înțeleg că sărbătoarea e asemănătoare în întreaga insulă – și-au pregătit lumânările, monedele, fructele și bilețelele cu dorințe și s-au îndreptat spre plaje. Unii chiar obișnuiesc să aprindă un foc de tabără pe plajă. Pe de o parte, se spune că în noaptea solstițiului, cerul se deschide, oamenii sunt mai aproape de divinitate, soarele începe să își piardă din putere și astfel oamenii îl ajută, aprinzând lumânări. Focul e ajutorul dat Soarelui, ca acesta să își continue călătoria puternică, deși după mijlocul anului, ziua începe să se micșoreze, până spre solstițiul de iarnă, când e cea mai scurtă. Dar focul e și simbolul purificării, al curățirii spirituale și nu numai, astfel că după ce fiecare din persoane își pune o dorință în gând sau în scris pe hârtie, trebuie să sară de câteva ori peste flacără, iar mai apoi, să ardă hârtiile scrise și să arunce în mare mici obiecte simbolice pentru diferite dorințe: bunăstare, fertilitate, sănătate, etc.

Pe de altă parte, în centrul Palmei de Mallorca, aproape de catedrala de lângă mare, în Parc de mar, are loc Correfoc, centrul celebrării. Aici, în seara de sâmbătă, se organizează festivitatea luptei cu focul, în cadrul căreia tinerii se deghizează în demoni și creaturi cât înspăimântătoare care dansează în jurul focului și chiar sar peste el, arătându-și puterea și vitejia. Este construit un dragon din care ies mii de focuri de artificii, pe lângă el dansează peste 300 de persoane costumate, iar trupe de percuționiști acompaniază show-ul pirotehnic. O ocazie extraodinară de dans, bucurie și voie bună, atât de specifică spaniolilor.  Ce mai, fiesta adevărată! 

85B690DC-8013-49FC-9A8A-8708A1F3262A DDDF7F47-B144-4528-8BF2-85FCAA801CC7

Sursă foto: https://www.mallorca-spotlight.com/news/2015/06/mallorca-fiesta-night-san-juan

Pentru distracția luptei cu spiritele rele, în vederea purificării sufletului prin foc și renașterii acestuia din apă, s-au folosit în noaptea de 23 Iunie peste 3500 de focuri de artificii și aproape 90 de kilograme de material pirotehnice, pe fundal de percuție. O astfel de experiență e cu adevărat unică, nefiind posibilă în țări cu prea multe măsuri de siguranță, în care nu prea te joci cu focul. 🙂 

Mă simt norocoasă că am fost acolo! Dorința pe care mi-am pus-o a fost să revin în insulă! 

In acest articol


Intra in conversatie: