explore dobrogra

EXPLORE DOBROGEA – am început aventura cu bloggerii straini

1283 1
1283 1

Am așteptat să treacă prima zi, să treacă entuziasmul și stresul de început – căci sigur că fiecare proiect are o parte de stres – și să pot scrie despre #ExploreDobrogea calm, la cafea. Sau poate am vrut să fiu deja în Dobrogea și relatarea să fie una cât mai la cald. De ieri, 23 iulie și până duminică, 29 iulie, sunt ghidul bloggerilor străini invitați să exploreze partea cea mai puțin cunoscută a țării noastre și una dintre cele mai fascinante ale Europei.

Evenimentul este organizat de prietenul meu bun Alex Filip, vinovat și pentru #ExploreBucharest, proiectul din 2015 care a fost prima mea interacțiune cu bloggeri și influenceri străini, iar între timp, Alex s-a mutat în Tulcea și a pus bazele unei agenții de turism care își propune mai mult decât simple pachere turistice; un proiect mult mai amplu de promovare a acestei zone atât de bogate cultural, istoric, cultural, spiritual și în multe alte aspecte. Așa s-a născut ideea infotripului #ExploreDobrogea.

În această săptămână, explorăm dintr-un colț într-altul tărâmul dobrogean, începând cu Histria și Cetatea Enisala, continuând cu Sarichioi, Măcin și Noviodunum, Delta Dunării și multe alte zone. Alături îl avem pe fabulosul Eduard Acsente, ghidul cazac al Deltei și localnic al zonei.

Am început cu entuziasm, veselie și multe momente de poze, am avut un prânz delicios (și aș adăuga interminabil) la Pescăria lui Matei, am stat la Histria și am prins cele mai frumoase cadre din minareta Moscheei Carol I. Grupul este divers, cu mulți followeri și foarte social media skilled, dar cu o calitate principală comună: sete de călătorii și cunoaștere. Așa că vă invit să urmăriți hashtag-ul oficial al acțiunii, pe FB și Instagram și să vă convingeți că se întâmplă ceva mi-nu-nat!

In acest articol


Intra in conversatie: