passport

De ce călătoresc doar cu pașaportul?

2403 0
2403 0

Cum în ultimii ani am călătorit destul de mult și am testat și observat care sunt variantele cele mai bune, de la perioade de rezervări la tot ceea ce înseamnă recuzită de călătorie, mi s-a părut relevant să vă prezint și perspectiva mea în ceea ce privește documentul de călătorie ales. Eu mi-am format un obicei din a călători exclusiv cu pașaportul, iar mai jos aflați și de ce. 

Călătoriile în Uniunea Europeană și în țări ale Europei, vecine nouă sau aparținând Comunității Economice Europene sunt posibile și doar cu cartea de identitate, făcând mult mai ușor accesul cetățenilor români. Astfel că pașaportul a devenit oarecum opțional și, de cele mai multe ori, se face înaintea unei călătorii mai îndepărtate. Situația ideală este cea a pașaportului electronic cu o perioadă de valabilitate de 5 ani sau, soluția de urgență a pașaportului temporar, cu o valabilitate de 1 an.

Sigur că a fost și cazul meu, mi-am făcut primul pașaport în 2012, pe care îl mai am, deoarece viza de SUA mi-e încă valabilă, astfel că trebuie păstrat. În 2016, înaintea călătoriei către Asia, mi-am dat seama că nu voi putea îndeplini condiția de minim 6 luni valabilitate la ieșirea din țara pe care urma s-o vizitez, așa că pe ultima sută de metri am reușit să refac pașaportul, încât să nu rămân acasă. Dar din 2012 și până în prezent am tot folosit acest act de identite și, cum spuneam mai sus, e prima mea opțiune și, de cele mai multe ori, singura.

De ce?

  • la sosirea în cele mai multe orașe din UE, zona de control la frontieră a fost modernizată și sunt folosite aparate de scanning ale pașaportului, alături de o poză care se face cu o cameră video, făcând mult mult mai ușor întreg procesul și scurtând considerabil timpul de așteptare – de departe motivul principal al alegerii mele
  • nu stau la coadă dacă am pașaportul și trec prin sistemul tehnologizat expus mai sus, pe când cu buletinul așteptarea poate fi și de 30-40 de minure
  • date precum ziua de naștere sunt foarte clar scrise, astfel că atunci când închiriez o mașină sau vreau să intru într-un club (în SUA), nu trebuie să pierd timp explicând și detaliile șirul de cifre din CNP
  • cel puțin în cazul meu, eu devin mult mai responsabilă atunci când am pașaportul cu mine și trebuie să mă asigur că am grijă de el, pe când buletinul e prea mare pentru portofel și alunecă, respectiv dispare prin poșetă mai ușor
  • în caz de pierdere, mi-e mai ușor să refac pașaportul, decât să refac cartea de identitate; tot în caz de pierdere, tot am unul dintre cele două rămas pentru alte călătorii 🙂
  • pașaportul se poate face/reface în București, chiar dacă domiciliul este în provincie.

Și apropo de asta, din august 2017 a început să funcționeze în centrul comercial Plaza România Departamentul Operațiuni Pașaporte București cu 23 de ghișee, făcând mult mai ușoară întreaga experiență a procesului de obținere al actului, inițiativă care mi s-a părut genială în acel moment. Iar acum, de curând, acest serviciu a primit și o îmbunătățire menită să simplifice și mai mult timpul petrecut acolo: este vorba de un serviciu special gratuit pe pagina plazaromania.ro.

plaza pasapoarte

Modul de funcționare a acestui serviciu necesită conectarea la rețeaua publică de wi-fi a centrului comercial Plaza România. După ce se accesează website-ul mall-ului – plazaromania.ro (pentru care nu e nevoie de folosirea unei parole), trebuie apăsat butonul Nr. Bonuri Pașapoarte, aflat mai jos de cel numit Now Open. Odată activat, utilizatorul va putea vedea în timp real ce număr de ordine este procesat de Serviciul de Pașapoarte în acel moment. Dacă utilizatorul nu se mai află în incinta mall-ului și apasă pe noul buton, va fi direcționat către o pagină care îi va explica detaliile necesare pentru a verifica numărul.

Astfel, între momentul luării unui număr de ordine și prezentarea la ghișeul, persoana care urmează să își facă pașaport poate savura o cafea, se poate uita prin magazine, poate face shopping, poate plăti facturi sau poate plănui o vacanță. Eficientizarea timpului și simplicarea întregii experiențe a interacțiunii cu o instituție publică!

Bravo, Plaza!

In acest articol


Intra in conversatie: