germana in germania

Invat germana in Germania

3207 0
3207 0

De aproape 10 ani imi doresc sa invat germana, ba chiar de mica imi doream sa fi invatat aceasta limba, tinand cont ca am locuit multi ani in oras sasesc si ar fi fost mai accesibil. Dar nu s-a intamplat, pur si simplu nu s-a legat. Am luat cateva meditatii in particular, insa as fi preferat sa fie mai intense orele, am venit de multe ori in vizita la mama si chiar mi-am descarcat aplicatii pe telefon. Imi dau seama ca pana acum n-a fost, efectiv, momentul potrivit. 

Dorinta a revenit la inceputul acestui an pe care petrecut in Germania, la mama. M-am simtit prost de cate ori eram la masa cu prietenii ei sau de Craciun, cand imparteam cadouri si eu o tot intrebam „Ce-a zis?”, „Ce spune?”, „Cum se zice?” si de atunci am zis ca trebuie sa fac ceva in privinta asta. Mai ales ca perspectiva unor contracte aici este mai mult decat binevenita si inca o limba pe care s-o stapanesc si s-o folosesc ar cantari mult.

Zis si facut, m-am pus pe cautat cursuri. Am asteptat intai sa termin cursul IATA, incat sa nu le suprapun si apoi intreaga atentie a fost catre limba germana. Si am gasit ceva foarte avantajos pentru mine, atat ca pret, flexibilitate si atractivitate: cursurile Language Kult din Mainz. Despre Mainz v-am mai povestit intr-un video pe care il regasiti aici. Mama mea locuieste la 20 de kilometri de Mainz si acest lucru a fost un factor hotarator, fara indoiala.

De ce germana in Germania? 

Inainte de a decide sa vin aici, am cautat cursuri si in Bucuresti, am fost din nou la meditatii, insa am simtit ca vreau mai mult. Vreau o experienta completa, diferita. Am cautat cursuri in Frankfurt, Mainz si Wiesbaden si am ales ceea ce mi se potrivea mie si programului meu, caci sezonul turistic a inceput si agenda mea se tot aglomereaza. Dar poate cel mai important motiv a fost dorinta de a ma „supune” unui mediu care sa aduca ceva in plus pe langa orele de cursuri: sa am parte de o continua lectie de germana, la supermarket, la gara, la cafenea, la piata sau la muzeu.

Unde si cand au loc cursurile? 

Am spus mai sus, centrul se numeste Language Kult, e in Mainz, in centru, cursurile sunt luni, marti, joi si vineri, de la 9 la 13:30, iar miercurea este predare online.

Cat dureaza?

Intreg modului dureaza 6 saptamani, eu am optat pentru o jumatate de modul. Adica fac doar A1.1 acum 3 saptamani si anul acesta ma voi intoarce sa continui A1.2 si poate chiar si A2.1 si A2.2. Ceea ce imi place este flexibilitatea pe care o ofera acest centru, astfel incat pot sa fac pe bucati cursul si sa dedic mai mult timp studiului individual, in perioadele in care trebuie sa muncesc.

Cat costa?

Trebuie sa recunosc ca mama a fost generoasa si mi-a facut cadou acest curs, fiind tare bucuroasa ca imi doresc, in sfarsit, sa invat limba. Ea este deja de 10 ani aici si Germania a devenit casa ei. Frumusetea vine chiar din faptul ca ziua in care eu am inceputul cursul este si ziua in care ea a avut ceremonia de primire a cetateniei germane. Ce coincidenta minunata! M-am simtit de parca mi-a predat stafeta! 🙂 Sa ma intorc la raspuns, intreg modulul A.1 costa 590 euro, jumatate a fost 310 euro. Se mai adaunga manualele 17.50 euro si abonamentul la tren apr. 100 euro pentru o luna.

Merita?

Eu simt ca da, dupa doar 3 zile de curs. O vad intai ca o experienta culturala, caci sunt intr-o noua tara, pe care pana acum doar am vizitat-o. Program nou, activitati noi, totul cu „sus-n jos”. Sau mai bine zic, totul la locul lui. Suntem 7 cursanti din 5 tari: un sud-corean, o brazilianca, un vietnamez, o spanioloaica, un bulgaro-turc, eu si inca o romanca. Cu toti la nivel incepator, cu accente diferite, vocabular sarac si dorinta de a invata. In Bucuresti n-as fi avut parte de asa diversitare.

Viata mea s-a schimbat la 180 de grade si nu pot spune ca imi displace, ba dimpotriva. E nou, e interesant, e incitant. Ma trezesc la 4:30 ca sa imi incep ziua cu o cafea bauta in tihna alaturi de mama, apoi ma ocup de mailurile de munca, caci e singura parte a diminetii cand pot face asta. Urmeaza pregatirea de o noua zi si plecarea cu masina, din satul mamei pana in oraselul de la 7 km, unde lucreaza ea. Jumatate de ora stau cu ea la serviciu, apoi o iau incet spre gara, de unde iau trenul in directia Mainz, care ma duce la destinatie in 30 de minute. Iar din gara, dupa ce imi iau o cafea de la Starbucks – nici aici nu ma las de guilty pleasures – mai fac cam 12 minute pe jos pana la scoala. Ajung cam la 8:15, ora la care m-as trezi daca as fi la Bucuresti.

In toata acesta „calatorie” a mea de dimineata, nu am internet si deja consider asta un castig: sunt atenta la totul in jurul meu, citesc toate semnele, citesc numele strazilor, reclamele si numele firmelor si le pronunt in gand, ma pierd privind din tren peisajele si fac poze morilor de vant, ma uit la oameni si ma intreb oare unde merg ei, in acesta dimineata. Zambest si ma bucur de noua mea aventura, alaturi de cate un Guten Morgen pe care il rostesc inca timida.

Imi place. Si incerc sa traiesc in prezent cat mai mult.

Revin cu update la sfarsitul cursului.

In acest articol


Intra in conversatie: